1 Apoi a început să le vorbească în pilde: – Un om a plantat o vie. A împrejmuit-o cu un gard, a săpat un teasc și a construit un turn de pază. Apoi a arendat-o unor viticultori și a plecat într-o călătorie.
2 La vremea roadelor a trimis un sclav la viticultori ca să ia de la ei partea cuvenită din roadele viei.
3 Viticultorii însă l-au apucat, l-au bătut și l-au trimis înapoi cu mâinile goale.
4 A trimis din nou la ei un alt sclav, dar și pe acesta l-au bătut peste cap și l-au înjosit.
5 A trimis apoi un altul, dar pe acela l-au omorât, și apoi încă mulți alții, dintre care pe unii i-au bătut, iar pe alții i-au omorât.
6 Singurul pe care-l mai avea era un fiu preaiubit. În cele din urmă, l-a trimis la ei, spunându-și: „Pe fiul meu îl vor respecta!“
7 Dar viticultorii aceia și-au zis între ei: „Acesta este moștenitorul! Haideți să-l omorâm, și moștenirea va fi a noastră!“