26 Au pus o inscripție cu următoarea acuzație împotriva Lui: „Împăratul iudeilor“.
27 Au răstignit cu El și doi tâlhari, unul la dreapta și unul la stânga Lui.
28 (Astfel a fost împlinită Scriptura, care zice: „A fost numărat alături de cei nelegiuiți.“)
29 Cei ce treceau pe acolo Îl insultau, dădeau din cap și ziceau: „Ha! Tu, Cel Care dărâmi Templul și-l reconstruiești în trei zile,
30 salvează-Te pe Tine Însuți și dă-Te jos de pe cruce!“
31 Tot așa Îl batjocoreau între ei și conducătorii preoților împreună cu cărturarii, zicând: „Pe alții i-a salvat, dar pe Sine Însuși nu Se poate salva!
32 «Cristosul»! «Împăratul lui Israel»! Să se coboare acum de pe cruce, ca să vedem și să credem!“ Cei care erau răstigniți împreună cu El Îl batjocoreau și ei.