33 Când a venit ceasul al șaselea, s-a făcut întuneric peste toată țara până la ceasul al nouălea.
34 Și la ceasul al nouălea Isus a strigat cu glas tare: „ Eloi, Eloi, lema sabactani ?“, care tradus înseamnă „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit?“
35 Unii din cei ce stăteau acolo L-au auzit și au zis: „Iată că-l strigă pe Ilie!“
36 Cineva a alergat și a umplut un burete cu vin acru, l-a pus într-o trestie și I l-a dat să-l bea, zicând: „Lăsați să vedem dacă va veni Ilie să-L dea jos!“
37 Isus a scos un strigăt puternic și Și-a dat suflarea.
38 Atunci draperia Templului a fost despicată în două, de sus până jos.
39 Când centurionul care se afla în fața lui Isus a văzut cum Și-a dat suflarea, a zis: „Într-adevăr, Omul Acesta era Fiul lui Dumnezeu!“