13 Isus S-a urcat pe munte și i-a chemat pe cei pe care El a vrut, iar ei au venit la El.
14 El a ales doisprezece, (pe care i-a numit apostoli), ca să fie cu El, să-i trimită să predice
15 și să le dea autoritate să scoată demoni.
16 (Iată-i deci pe cei doisprezece pe care i-a ales): Simon, căruia i-a pus numele Petru;
17 Iacov, fiul lui Zebedei, și Ioan, fratele lui Iacov, cărora le-a pus numele „ Boanerghes “, care înseamnă „Fiii tunetului“;
18 Andrei; Filip; Bartolomeu; Matei; Toma; Iacov, fiul lui Alfeu; Tadeu; Simon, zelotul,
19 și Iuda Iscarioteanul, cel care L-a trădat pe Isus.