27 Auzind despre Isus, a venit în mulțime, prin spate, și s-a atins de haina Lui.
28 Căci își zicea: „Dacă aș putea să mă ating măcar de haina Lui, voi fi vindecată!“
29 Imediat izvorul sângelui ei a secat și ea a simțit în trup că fusese vindecată de boala ei.
30 Isus și-a dat seama imediat că din El ieșise o putere și, întorcându-Se spre mulțime, a întrebat: – Cine s-a atins de hainele Mele?
31 Ucenicii I-au zis: – Vezi că mulțimea se îmbulzește în Tine și mai întrebi: „Cine M-a atins?“
32 El însă se uita de jur-împrejur ca s-o vadă pe cea care făcuse lucrul acesta.
33 Atunci femeia, știind ce i se întâmplase, a venit înfricoșată și tremurând, și a căzut înaintea Lui, spunându-I tot adevărul.