11 Și dacă în vreun loc nu vă vor primi și nu vă vor asculta, scuturați-vă praful de sub picioare când ieșiți de acolo, drept mărturie împotriva lor!“
12 Ei au plecat și au predicat că oamenii trebuie să se pocăiască.
13 Au scos mulți demoni și pe mulți bolnavi i-au uns cu untdelemn și i-au vindecat.
14 Regele Irod a auzit despre Isus, căci numele Lui ajunsese vestit. Unii ziceau: „Ioan Botezătorul a fost înviat dintre cei morți și de aceea lucrează aceste puteri prin El!“
15 Alții ziceau: „Este Ilie!“, iar alții ziceau: „Este un profet, ca unul dintre profeți!“
16 Dar Irod, când a auzit, a zis: „Ioan acela, cel pe care l-am decapitat, a fost înviat!“
17 Căci Irod însuși trimisese să-l aresteze pe Ioan și-l legase în închisoare din cauza Irodiadei, soția lui Filip, fratele său, deoarece Irod se căsătorise cu ea,