37 – Oricine primește astfel de copilași în Numele Meu, pe Mine Mă primește, iar cel ce Mă primește pe Mine, nu Mă primește, de fapt, pe Mine, ci pe Cel Ce M-a trimis pe Mine.
38 Ioan I-a zis: – Învățătorule, noi am văzut pe cineva care scotea demoni în Numele Tău și l-am oprit, pentru că nu ne urma.
39 Isus i-a răspuns: – Nu-l opriți, căci nu este nimeni care să facă o minune în Numele Meu și care să Mă poată vorbi de rău imediat după aceea.
40 Cel care nu este împotriva noastră este de partea noastră.
41 Iar cel care vă dă un pahar cu apă în Numele Meu, pentru că sunteți ai lui Cristos, adevărat vă spun că nu-și va pierde răsplata.
42 Dar dacă cineva îl face să păcătuiască pe vreunul din acești micuți care cred în Mine, ar fi mai bine pentru el dacă i s-ar atârna de gât o piatră mare de moară și ar fi aruncat în mare.
43 Dacă mâna ta te face să păcătuiești, taie-o! Este mai bine pentru tine să intri în viață ciung, decât să ai două mâini și să mergi în Gheenă, în focul care nu poate fi stins,