12 Scribii împăratului au fost chemați în luna întâi, în ziua a treisprezecea, iar ei au scris tot ce le-a poruncit Haman satrapilor împăratului, guvernatorilor puși peste fiecare provincie și conducătorilor fiecărui popor, fiecărei provincii în scrierea ei și fiecărui popor în limba lui. S-a scris în numele împăratului Ahașveroș și s-a pus apoi pecetea cu inelul împăratului.
13 Scrisorile au fost trimise, prin curieri, spre toate provinciile împăratului și aveau în vedere atât nimicirea, uciderea și stârpirea tuturor iudeilor, tineri și bătrâni, copii și femei, într-o singură zi, și anume în ziua a treisprezecea a lunii a douăsprezecea, adică a lunii Adar, cât și prădarea bunurilor lor.
14 Câte o copie a documentului a fost dată ca decret în fiecare provincie, anunțând fiecare popor să fie pregătit în vederea acestei zile.
15 Curierii au plecat în mare grabă, după porunca împăratului. Decretul a fost dat și în citadela Susei. În timp ce împăratul și Haman s-au așezat să bea, cei din cetatea Susa au rămas înmărmuriți.