11 Haman le-a vorbit despre splendoarea bogățiilor sale, despre mulțimea fiilor săi și despre tot ce făcuse împăratul ca să-l înalțe, punându-l deasupra demnitarilor și a slujitorilor împăratului.
12 – Mai mult, a continuat apoi Haman, împărăteasa Estera nu a invitat pe nimeni, alături de împărat, la ospățul pe care l-a pregătit, decât pe mine, iar mâine m-a chemat din nou împreună cu împăratul.
13 Toate acestea însă nu au valoare pentru mine câtă vreme îl văd pe iudeul Mardoheu stând la poarta împăratului.
14 Atunci Zereș, soția lui, și toți prietenii săi i-au zis: – Să se pregătească o spânzurătoare înaltă de cincizeci de coți, iar în zori cere-i împăratului să-l spânzure pe Mardoheu pe ea. Apoi du-te împreună cu împăratul la ospăț și fii vesel! Sfatul i-a plăcut lui Haman și el a pregătit spânzurătoarea.