Estera 8:4-10 NTR

4 Împăratul i-a întins Esterei sceptrul de aur. Estera s-a ridicat și a stat înaintea împăratului.

5 Ea a zis atunci: – Dacă împăratul găsește că este bine și dacă am găsit bunăvoință înaintea lui, dacă sfatul acesta i se pare potrivit împăratului, iar eu sunt plăcută înaintea lui, să fie scris să se anuleze scrisorile gândite de Haman, fiul lui Hamedata, agaghitul, pe care le-a scris ca să-i stârpească pe iudeii din toate provinciile împăratului.

6 Cum aș putea să văd eu nenorocirea care va veni peste poporul meu și cum aș putea să văd nimicirea neamului meu?

7 Împăratul Ahașveroș i-a zis atunci împărătesei Estera și iudeului Mardoheu: – Iată, i-am dat Esterei proprietatea lui Haman, iar el a fost spânzurat pe spânzurătoare, deoarece ridicase mâna împotriva iudeilor.

8 Scrieți-le acum iudeilor după placul vostru, în numele împăratului, și pecetluiți cu inelul împăratului, căci o scrisoare care a fost scrisă în numele împăratului și pecetluită cu inelul împăratului nu poate fi anulată.

9 Scribii împăratului au fost chemați atunci, în luna a treia, adică în luna Sivan, în a douăzeci și treia zi, și s-a scris fiecare poruncă a lui Mardoheu atât pentru iudei, cât și pentru satrapi, pentru guvernatori și pentru conducătorii celor o sută douăzeci și șapte de provincii care seîntindeau din India până în Cuș. S-a scris fiecărei provincii în scrierea ei și fiecărui popor în limba lui, iar iudeilor – în scrierea și limba lor.

10 El a scris în numele împăratului Ahașveroș, a pecetluit cu inelul împăratului și a trimis scrisorile prin curieri călare, călărind armăsari crescuți în herghelia imperială.