23 Iudeii au acceptat ceea ce începuseră deja să facă și au făcut întocmai cum le scrisese Mardoheu.
24 Căci Haman, fiul lui Hamedata, agaghitul, dușmanul tuturor iudeilor, plănuise stârpirea iudeilor, aruncând „Purul“, adică sorțul, pentru ca aceștia să fie zdrobiți și nimiciți,
25 însă împăratul a prins de veste și a poruncit în scris să se întoarcă asupra capului lui Haman planul cel rău pe care acesta l-a pus la cale împotriva iudeilor și să fie spânzurat pe lemn atât el, cât și fiii acestuia.
26 De aceea au numit aceste zile „Purim“, după cuvântul Pur. Astfel, din pricina tuturor celor scrise în acea scrisoare și din pricina a ceea ce au văzut și a ceea ce li s-a întâmplat,
27 iudeii au hotărât atât pentru ei, cât și pentru urmașii lor, dar și pentru toți cei care li se vor mai adăuga, să nu înceteze să sărbătorească aceste două zile, în fiecare an, după cum spunea scrisoarea, la vremea hotărâtă.
28 Zilele acestea trebuiau amintite și sărbătorite în fiecare generație, de către fiecare clan în parte, în fiecare provincie și în fiecare cetate. Zilele de Purim nu trebuiau să fie desființate niciodată din mijlocul iudeilor, iar amintirea lor nu trebuia să înceteze printre urmașii lor.
29 Împărăteasa Estera, fiica lui Abihail, și iudeul Mardoheu au scris cu toată autoritatea, ca să întărească această a doua scrisoare cu privire la Purim.