26 De aceea au numit aceste zile „Purim“, după cuvântul Pur. Astfel, din pricina tuturor celor scrise în acea scrisoare și din pricina a ceea ce au văzut și a ceea ce li s-a întâmplat,
27 iudeii au hotărât atât pentru ei, cât și pentru urmașii lor, dar și pentru toți cei care li se vor mai adăuga, să nu înceteze să sărbătorească aceste două zile, în fiecare an, după cum spunea scrisoarea, la vremea hotărâtă.
28 Zilele acestea trebuiau amintite și sărbătorite în fiecare generație, de către fiecare clan în parte, în fiecare provincie și în fiecare cetate. Zilele de Purim nu trebuiau să fie desființate niciodată din mijlocul iudeilor, iar amintirea lor nu trebuia să înceteze printre urmașii lor.
29 Împărăteasa Estera, fiica lui Abihail, și iudeul Mardoheu au scris cu toată autoritatea, ca să întărească această a doua scrisoare cu privire la Purim.
30 Mardoheu a trimis scrisori tuturor iudeilor din cele o sută douăzeci și șapte de provincii imperiale ale lui Ahașveroș. Ele conțineau cuvinte de pace și de încredere,
31 pentru a întări sărbătorirea acestor zile de Purim la vremea hotărâtă, așa cum ceruse iudeul Mardoheu și împărăteasa Estera și totodată așa cum ei înșiși își rânduiseră, pentru ei și pentru urmașii lor, reglementări cu privire la post și la bocet.
32 Porunca Esterei a întărit aceste reglementări cu ocazia Purimului și a fost scrisă într-o carte.