9 V-ați așteptat la mult, dar iată că ați adunat puțin, iar când ați adus recolta acasă, am spulberat-o! De ce? zice DOMNUL Oștirilor. Deoarece Casa Mea zace în ruine, în timp ce fiecare dintre voi aleargă pentru casa lui!
10 De aceea cerurile nu v-au mai dat roua, iar pământul nu și-a mai dat recolta!
11 Am chemat seceta peste țară, peste munți și peste grâne, peste must, peste ulei și peste ceea ce rodește pământul, peste oameni, peste animale și peste toată truda mâinilor voastre!“
12 Atunci Zerub-Babel, fiul lui Șealtiel, Iosua, fiul lui Iehoțadak, marele preot, și întreaga rămășiță a poporului au ascultat de glasul DOMNULUI , Dumnezeul lor, și de cuvintele profetului Hagai, pentru că DOMNUL , Dumnezeul lor, îl trimisese. Și poporul s-a temut de DOMNUL.
13 Apoi Hagai, mesagerul DOMNULUI , a spus poporului mesajul DOMNULUI : „Eu sunt cu voi!“, zice DOMNUL.
14 Astfel DOMNUL a trezit duhul lui Zerub-Babel, fiul lui Șealtiel, guvernatorul lui Iuda, duhul lui Iosua, fiul lui Iehoțadak, marele preot, și duhul întregii rămășițe a poporului. Ei au venit și au început lucrarea la Casa DOMNULUI Oștirilor, Dumnezeul lor,
15 în a douăzeci și patra zi a lunii a șasea, în al doilea an al domniei împăratului Darius.