1 Iona s-a rugat Domnului , Dumnezeul său, din pântecele peștelui
2 și a zis: „În strâmtorarea mea L-am chemat pe Domnul și El mi-a răspuns. Din adâncul Locuinței Morților am strigat după ajutor și Tu mi-ai ascultat glasul.
3 Mă aruncaseși în adânc, în inima mărilor, și curentul de apă mă învăluise; toate valurile și talazurile Tale treceau peste mine.
4 Ziceam: «Sunt izgonit dinaintea ochilor Tăi, și nu voi mai privi vreodată spre Templul Tău cel sfânt!»
5 Apele mă împresuraseră până aproape să-mi ia viața, adâncul mă învăluise, iar algele se înfășuraseră în jurul capului meu.
6 Coborâsem până în străfundurile munților, și zăvoarele pământului mă încuiaseră pe vecie! Dar Tu, Doamne , Dumnezeul meu, mi-ai scos viața din groapă!
7 Când mi se scurgea sufletul din mine, mi-am adus aminte de Domnul și rugăciunea mea a ajuns până la Tine, în Templul Tău cel sfânt.