6 Moise, robul DOMNULUI , împreună cu israeliții i-au cucerit, iar Moise, robul DOMNULUI , a dat acest teritoriu, ca moștenire, rubeniților, gadiților și jumătății seminției lui Manase.
7 Iată care sunt regii țării, pe care Iosua și israeliții i-au învins în partea de apus a Iordanului, de la Baal-Gad în Valea Libanului, până la muntele Halak, care se înalță către Seir, al căror teritoriu l-a împărțit Iosua între semințiile lui Israel, ca partea lor de moștenire,
8 teritoriu ce cuprindea regiunea muntoasă, Araba, zona deluroasă, poalele munților, pustia și Neghevul(acesta era teritoriul hitiților, amoriților, canaaniților, periziților, hiviților și iebusiților):
9 regele din Ierihon, unul; regele din Ai, care este lângă Betel, unul;
10 regele din Ierusalim, unul; regele din Hebron, unul;
11 regele din Iarmut, unul; regele din Lachiș, unul;
12 regele din Eglon, unul; regele din Ghezer, unul;