21 toate cetățile podișului, adică întregul regat al lui Sihon, regele amoriților, care domnea la Heșbon și care fusese învins de Moise, împreună cu regii Midianului: Evi, Rechem, Țur, Hur și Reba, vasalii lui Sihon, care locuiau în țară.
22 Printre cei care fuseseră uciși cu sabia de israeliți se afla și prezicătorul Balaam, fiul lui Beor.
23 Hotarul teritoriului rubeniților era Iordanul. Cetățile și satele acestea erau moștenirea urmașilor lui Ruben, potrivit clanurilor lor.
24 Moise dăduse seminției lui Gad, adică urmașilor lui Gad, potrivit clanurilor lor,
25 un teritoriu care cuprindea Iazerul, toate cetățile Ghiladului, o jumătate din teritoriul amoniților până la Aroer, care este față în față cu Raba,
26 de la Heșbon până la Ramat-Mițpa și Betonim și de la Mahanayim până la hotarul Debirului,
27 iar în vale, Bet-Haram, Bet-Nimra, Sucot și Țafon, partea care a mai rămas din teritoriul regelui Sihon al Heșbonului, teritoriu care se află în partea de răsărit a Iordanului, având ca hotar Iordanul până la marginea mării Chineret.