8 Cealaltă jumătate din seminția lui Manase împreună cu rubeniții și gadiții își primiseră moștenirea pe care le-a dat-o Moise la răsărit de Iordan, întocmai cum le-o împărțise Moise, robul DOMNULUI :
9 de la Aroer, care se află pe malul uedului Arnon și de la cetatea din mijlocul văii, întregul podiș al Medebei, până la Dibon,
10 toate cetățile lui Sihon, regele amoriților, care domnea la Heșbon, până la hotarul amoniților,
11 Ghiladul, teritoriul gheșurit și maacatit, tot muntele Hermon și tot Bașanul până la Salca,
12 întregul regat al lui Og în Bașan, care domnea la Aștarot și la Edrei și care era singurul rămas dintre refaiți. Moise i-a învins și le-a ocupat țara.
13 Dar israeliții nu i-au izgonit pe gheșuriții și pe maacatiții din Gheșur și din Maaca, astfel că ei au locuit în mijlocul lui Israel până în ziua de azi.
14 Seminția lui Levi nu a primit însă nici o moștenire, deoarece El îi spusese că jertfele mistuite de foc aduse DOMNULUI , Dumnezeul lui Israel, sunt moștenirea ei.