5 Teritoriul lui Manase era alcătuit astfel din zece părți, în afară de Ghilad și Bașan, care erau dincolo de Iordan,
6 căci fetele lui Manase primiseră o moștenire printre fiii acestuia, iar ținutul Ghiladului fusese dat celorlalți fii ai lui Manase.
7 Hotarul teritoriului manasit se întindea de la Așer până la Micmetat, în partea de răsărit a Șehemului, continuând spre sud până la locuitorii din En-Tapuah.
8 Regiunea Tapuahului aparținea lui Manase, dar Tapuahul de pe hotarul lui Manase aparținea efraimiților.
9 Hotarul cobora apoi prin sudul uedului Kana. Aceste cetăți efraimite se aflau pe teritoriu manasit, hotarul lui Manase trecând pe la nord de ued și ajungând apoi la țărmul mării.
10 În sud era teritoriul lui Efraim, iar în nord, cel al lui Manase, ambele având ieșire la mare, hotarul atingând apoi teritoriul lui Așer în partea de nord și pe cel al lui Isahar în partea de răsărit.
11 Manase mai avea stăpânire în Isahar și în Așer peste Bet-Șan cu satele dimprejurul lui, peste Ibleam cu satele dimprejurul lui, peste locuitorii din Dor cu satele dimprejurul lui, precum și peste locuitorii din En-Dor cu satele dimprejurul lui, peste locuitorii din Taanah cu satele dimprejurul lui și peste locuitorii din Meghido cu satele dimprejurul lui – cele trei înălțimi.