11 O parte a revenit seminției urmașilor lui Beniamin, potrivit clanurilor lor. Teritoriul lor își avea hotarele între teritoriul urmașilor lui Iuda și cel al urmașilor lui Iosif.
12 Hotarul lor din nord începea de la Iordan, urca pe la capătul de nord al Ierihonului, continua spre apus prin munți și ajungea în pustia Bet-Aven.
13 De aici traversa marginea de sud a cetății Luz sau Betel și cobora la Atarot-Adar, dincolo de munte, în partea de sud a Bet-Horonului de Jos.
14 Hotarul de apus pornea de la muntele din partea de sud a Bet-Horonului și se întorcea către sud înspre Chiriat-Baal (Chiriat-Iearim), una din cetățile urmașilor lui Iuda. Acesta era hotarul de apus.
15 Hotarul de sud începea de la marginea Chiriat-Iearimului, în apus, continua până la izvorul de apă de la Neftoah,
16 cobora către marginea muntelui care se află în fața văii Ben-Hinom, în nordul văii Refaim, și cobora apoi prin valea Hinom spre partea de sud a Iebusului până la En-Roghel.
17 Se întorcea înspre nord, atingând En-Șemeș, apoi Ghelilot, care se află în fața Înălțimii Adumim, continua pe la Piatra lui Bohan, fiul lui Ruben,