41 Hotarul moștenirii lor cuprindea: Țora, Eștaol, Ir-Șemeș,
42 Șaalabin, Aialon, Itla,
43 Elon, Timnata, Ekron,
44 Elteche, Ghibeton, Baalat,
45 Iehud, Bene-Berak, Gat-Rimon,
46 Me-Iarkon și Rakon la hotarul cu Iafo.
47 Însă daniții n-au reușit să intre în posesia teritoriului lor, astfel că au pornit să lupte împotriva Leșemului: au atacat cetatea, au capturat-o, au trecut-o prin ascuțișul sabiei și au ocupat-o. S-au stabilit în cetate și au numit-o Dan, după numele strămoșului lor, Dan.