26 Toate cetățile date clanurilor care au rămas din urmașii lui Chehat, cu pășunile din jur, erau în număr de zece.
27 Gherșoniților, unul din clanurile leviților, le-au fost date, pe teritoriul jumătății seminției lui Manase, următoarele: Golan, cetatea de refugiu pentru ucigași, care era în Bașan, cu pășunile din jur și Aștarot, cu pășunile din jur – două cetăți;
28 pe teritoriul seminției lui Isahar le-au dat: Kișion cu pășunile din jur, Dabrat cu pășunile din jur,
29 Iarmut cu pășunile din jur și En-Ganim cu pășunile din jur – patru cetăți;
30 pe teritoriul seminției lui Așer le-au dat: Mișal cu pășunile din jur, Abdon cu pășunile din jur,
31 Helkat cu pășunile din jur și Rehob cu pășunile din jur – patru cetăți;
32 pe teritoriul seminției lui Neftali le-au dat: Kedeș, cetatea de refugiu pentru ucigași, care era în Galileea, cu pășunile din jur, Hamot-Dor cu pășunile din jur și Kartan cu pășunile din jur – trei cetăți.