6 Urmașilor lui Gherșon li s-au dat treisprezece cetăți pe teritoriul clanurilor din seminția lui Isahar, din seminția lui Așer, din seminția lui Neftali și din jumătatea seminției lui Manase, care ocupa Bașanul.
7 Urmașilor lui Merari li s-au dat douăsprezece cetăți pe teritoriul clanurilor din seminția lui Ruben, din seminția lui Gad și din seminția lui Zabulon.
8 Israeliții au dat astfel leviților cetățile acestea cu pășunile din jur, așa cum poruncise DOMNUL prin Moise.
9 Pe teritoriul seminției urmașilor lui Iuda și al seminției urmașilor lui Simeon au dat următoarele cetăți menționate pe nume,
10 cetăți care au revenit urmașilor lui Aaron din clanurile chehatiților (urmașii lui Levi), căci ei au ieșit primii la sorți:
11 le-au dat Chiriat-Arba (Hebron) – Arba fusese tatăl lui Anac – cu pășunile din jur, în regiunea muntoasă a lui Iuda;
12 însă câmpia cetății și satele dimprejurul ei i-au fost date ca moștenire, lui Caleb, fiul lui Iefune.