26 De aceea ne-am hotărât să ne zidim un altar, nu pentru arderi de tot sau jertfe,
27 ci ca să fie o mărturie între noi și voi, pe de o parte, și între urmașii noștri și urmașii voștri, pe de altă parte, căci dorim să slujim înaintea feței DOMNULUI prin arderile de tot, prin darurile de mâncare și prin jertfele de pace. Așadar, urmașii voștri nu le vor putea spune urmașilor noștri: «Voi nu aveți parte de DOMNUL!»
28 Dacă vreodată ne vor vorbi astfel nouă sau urmașilor noștri, ne-am gândit să le răspundem astfel: «Priviți acest altar al DOMNULUI pe care l-au zidit strămoșii noștri, nu pentru a aduce arderi de tot și jertfe, ci pentru a fi o mărturie între noi și voi.»
29 Departe de noi gândul să ne răzvrătim împotriva DOMNULUI și să ne abatem astăzi de la Domnul , zidindu-ne un altar pentru arderi de tot, daruri de mâncare sau jertfe, altul decât altarul DOMNULUI , Dumnezeul nostru, care este înaintea Cortului Său!“
30 Când preotul Fineas, conducătorii adunării și căpeteniile miilor lui Israel, au auzit cuvintele pe care le-au rostit urmașii lui Ruben, urmașii lui Gad și urmașii lui Manase, au fost mulțumiți.
31 Preotul Fineas, fiul lui Elazar, le-a răspuns astfel urmașilor lui Ruben, urmașilor lui Gad și urmașilor lui Manase: „Știm astăzi că DOMNUL este în mijlocul nostru, fiindcă nu ați săvârșit nelegiuirea aceasta împotriva DOMNULUI și i-ați salvat astfel pe israeliți din mâna DOMNULUI!“
32 Apoi preotul Fineas, fiul lui Elazar, și conducătorii i-au părăsit pe rubeniți și pe gadiți în Ghilad și s-au întors la israeliți, în țara Canaanului, istorisindu-le cele întâmplate.