1 Iosua a adunat toate semințiile lui Israel la Șehem și a convocat sfatul bătrânilor lui Israel, conducătorii, judecătorii și căpeteniile, iar aceștia s-au înfățișat înaintea DOMNULUI.
2 Atunci Iosua a zis întregului popor: – Așa vorbește DOMNUL , Dumnezeul lui Israel: „În vechime, strămoșii voștri, adică Terah, tatăl lui Avraam și al lui Nahor, locuiau de cealaltă parte a râului și se închinau altor dumnezei.
3 Eu l-am luat pe strămoșul vostru Avraam de dincolo de râu, l-am dus prin toată țara Canaanului și i-am dat foarte mulți urmași: i-am dat pe Isaac,
4 iar lui Isaac i-am dat pe Iacov și pe Esau. Lui Esau i-am dat în stăpânire regiunea muntoasă a Seirului, iar Iacov împreună cu fiii lui s-au dus în Egipt.