23 – Atunci îndepărtați zeii care încă se mai găsesc în mijlocul vostru și întoarceți-vă inima spre DOMNUL , Dumnezeul lui Israel.
24 Și poporul i-a zis lui Iosua: – Vom sluji DOMNULUI , Dumnezeul nostru, și vom asculta de glasul Lui!
25 În acea zi, Iosua a încheiat un legământ cu poporul la Șehem și i-a dat porunci și legi.
26 Iosua a scris cuvintele acestea în Cartea Legii lui Dumnezeu. Apoi a luat o piatră mare și a așezat-o acolo, sub terebintul aflat pe locul sfânt al DOMNULUI.
27 Și Iosua a zis întregului popor: – Piatra aceasta va fi un martor împotriva noastră, căci ea a auzit toate cuvintele pe care ni le-a spus DOMNUL. Ea va fi un martor împotriva voastră în cazul în care Îl veți înșela pe Dumnezeul vostru.
28 Apoi Iosua a trimis poporul înapoi, pe fiecare la moștenirea lui.
29 După toate acestea, Iosua, fiul lui Nun, robul DOMNULUI , a murit fiind în vârstă de o sută zece ani.