10 Prin aceasta veți cunoaște că Dumnezeul cel Viu este în mijlocul vostru și că va nimici dinaintea voastră pe caananiți, hitiți, hiviți, periziți, ghirgasiți, amoriți și iebusiți.
11 Iată, Chivotul Legământului cu Stăpânul întregului pământ traversează Iordanul înaintea voastră.
12 Alegeți acum doisprezece bărbați israeliți, câte un bărbat din fiecare seminție.
13 Când picioarele preoților care duc Chivotul Domnului , Stăpânul întregului pământ, vor intra în apele Iordanului, apele care coboară din amonte se vor despica și se vor opri grămadă.“
14 Poporul a ieșit din corturi ca să treacă Iordanul, iar preoții care duceau Chivotul Legământului erau înaintea poporului.
15 Când preoții ce duceau Chivotul au ajuns la Iordan, iar picioarele lor au atins marginea apelor Iordanului (căci Iordanul inundă ambele maluri pe toată perioada secerișului),
16 apele care curgeau din amonte s-au oprit adunându-se grămadă pe o mare distanță, până la Adam, cetatea din vecinătatea Țortanului, iar cele care coborau în aval spre Marea Arabei (Marea Sărată), s-au scurs de tot. Și astfel poporul a traversat ajungând în fața Ierihonului.