14 Poporul a ieșit din corturi ca să treacă Iordanul, iar preoții care duceau Chivotul Legământului erau înaintea poporului.
15 Când preoții ce duceau Chivotul au ajuns la Iordan, iar picioarele lor au atins marginea apelor Iordanului (căci Iordanul inundă ambele maluri pe toată perioada secerișului),
16 apele care curgeau din amonte s-au oprit adunându-se grămadă pe o mare distanță, până la Adam, cetatea din vecinătatea Țortanului, iar cele care coborau în aval spre Marea Arabei (Marea Sărată), s-au scurs de tot. Și astfel poporul a traversat ajungând în fața Ierihonului.
17 Preoții care duceau Chivotul Legământului cu DOMNUL s-au oprit pe uscat, în mijlocul Iordanului, timp în care tot Israelul îl traversa, până când întregul popor a traversat Iordanul.