6 Iosua le-a spus apoi preoților: „Luați Chivotul Legământului și treceți înaintea poporului!“ Ei l-au luat și au pornit în fața poporului.
7 Domnul i-a zis lui Iosua: „În această zi voi începe să te înalț în ochii întregului Israel, ca să știe astfel că Eu sunt cu tine tot așa cum am fost și cu Moise.
8 Poruncește-le preoților care duc Chivotul Legământului și spune-le: «Când veți ajunge la marginea apelor Iordanului, să vă opriți în Iordan!»“
9 Iosua le-a spus israeliților: „Apropiați-vă ca să ascultați cuvintele Domnului , Dumnezeul vostru!
10 Prin aceasta veți cunoaște că Dumnezeul cel Viu este în mijlocul vostru și că va nimici dinaintea voastră pe caananiți, hitiți, hiviți, periziți, ghirgasiți, amoriți și iebusiți.
11 Iată, Chivotul Legământului cu Stăpânul întregului pământ traversează Iordanul înaintea voastră.
12 Alegeți acum doisprezece bărbați israeliți, câte un bărbat din fiecare seminție.