12 Urmașii lui Ruben, ai lui Gad și ai jumătății seminției lui Manase au traversat și ei, pregătiți pentru luptă, în fața israeliților, așa cum le spusese Moise.
13 Aproape patruzeci de mii de bărbați înarmați au trecut, gata de luptă, înaintea DOMNULUI în câmpiile Ierihonului.
14 În ziua aceea DOMNUL l-a înălțat pe Iosua în ochii întregului Israel, și toți israeliții s-au temut de el în toate zilele vieții lui, tot așa cum se temuseră și de Moise.
15 Atunci DOMNUL i-a spus lui Iosua:
16 „Poruncește-le preoților care duc Chivotul Mărturiei să iasă din Iordan.“
17 „Ieșiți din Iordan!“ le-a poruncit Iosua preoților.
18 Și preoții care duceau Chivotul Legământului cu DOMNUL au ieșit din mijlocul Iordanului. În momentul în care picioarele lor au atins malul, apele Iordanului s-au reîntors în albia lor, inundând din nou ambele maluri ale Iordanului.