11 În prima zi după Paște, chiar în acea zi, au mâncat din roadele țării: azime și grăunțe prăjite.
12 Mana a încetat la o zi după ce au mâncat din roadele Canaanului, astfel că israeliții nu au mai avut mană și, din anul acela, s-au hrănit din roadele țării.
13 În timp ce era lângă Ierihon, Iosua și-a ridicat privirea și a observat un bărbat care stătea înaintea lui, ținând în mână sabia scoasă din teacă. Iosua s-a dus spre el și l-a întrebat: – Ești dintre ai noștri sau dintre dușmanii noștri?
14 – Nu, a răspuns el, ci eu sunt căpetenia oștirii Domnului și tocmai am sosit.Iosua a căzut cu fața la pământ înaintea lui, i s-a închinat și l-a întrebat: – Ce spune stăpânul meu robului său?
15 – Dă-ți jos sandalele din picioare, i-a răspuns căpetenia oștirii DOMNULUI , căci locul pe care stai este sfânt. Și Iosua a făcut întocmai.