8 După ce veți cuceri cetatea, să-i dați foc! Să faceți întocmai după Cuvântul DOMNULUI. Fiți cu luare-aminte la ce v-am poruncit!“
9 Apoi Iosua i-a trimis. Ei s-au dus și s-au pus la pândă între Betel și Ai, înnoptând la apus de cetatea Ai. Iosua însă a petrecut noaptea în mijlocul poporului.
10 Iosua s-a sculat dis-de-dimineață și după ce a cercetat poporul a pornit în fruntea lor spre Ai, însoțit de sfatul bătrânilor lui Israel.
11 Toți ostașii care erau cu el au înaintat și s-au apropiat de cetate. Când au ajuns înaintea cetății, și-au așezat tabăra la nord de Ai, între ei și cetate existând o vale.
12 Iosua luase deja aproape cinci mii de războinici și-i pusese la pândă între Betel și Ai, în partea de apus a cetății.
13 După ce și-a organizat astfel oamenii, atât pe cei din tabăra principală în partea de nord a cetății, cât și pe cei ce stăteau la pândă în partea de apus a cetății, Iosua a înaintat noaptea în mijlocul văii.
14 Când regele din Ai a văzut lucrul acesta, el și oamenii din cetate s-au sculat în grabă dis-de-dimineață și au ieșit să lupte împotriva lui Israel. El și oamenii lui s-au îndreptat într-un loc anume dinaintea Arabei, fără să știe că în spatele cetății stăteau oameni la pândă.