12 Pâinea aceasta era caldă când am luat-o de acasă, în ziua în care am pornit în călătorie către voi, dar acum iată că este uscată și fărâmițată.
13 Aceste burdufuri de vin au fost odată pline și noi, dar acum iată că sunt crăpate, iar îmbrăcămintea și sandalele ni s-au învechit mult din cauza călătoriei lungi.
14 Israeliții le-au verificat proviziile și nu L-au mai întrebat pe DOMNUL.
15 Iosua a făcut pace cu ei, încheind un legământ că le va cruța viețile, iar conducătorii adunării i-au asigurat de aceasta printr-un jurământ.
16 La trei zile după încheierea legământului, israeliții au aflat că ghivoniții sunt vecini cu ei și că locuiesc în mijlocul lor.
17 După trei zile de călătorie israeliții au ajuns la cetățile acestora: Ghivon, Chefira, Beerot și Chiriat-Iearim.
18 Israeliții nu i-au putut ataca deoarece conducătorii adunării le juraseră pe DOMNUL , Dumnezeul lui Israel. Întreaga adunare a cârtit împotriva conducătorilor.