3 Se va așeza ca un rafinor și ca cel ce curăță argintul și-i va curăți pe urmașii lui Levi. Îi va purifica așa cum se purifică aurul și argintul, iar ei vor fi pentru DOMNUL cei ce aduc daruri în dreptate.
4 Atunci darurile lui Iuda și ale Ierusalimului vor fi plăcute DOMNULUI ca în zilele din vechime, ca în anii de odinioară!
5 Atunci mă voi apropia de voi pentru judecată și mă voi grăbi să fiu martor împotriva vrăjitorilor, a adulterilor, a celor ce jură fals, a celor ce opresc din plata simbriașului, a celor ce asupresc pe văduvă și pe orfan și a celor ce nedreptățesc pe străin și care nu se tem de Mine, zice DOMNUL Oștirilor.
6 Eu sunt DOMNUL , Eu nu mă schimb! De aceea, voi, urmași ai lui Iacov, n-ați pierit!
7 Încă de pe vremea strămoșilor voștri v-ați abătut de la poruncile Mele și nu le-ați păzit! Întoarceți-vă la Mine și mă voi întoarce și Eu la voi, zice DOMNUL Oștirilor. Dar voi întrebați: «Cum să ne întoarcem?»
8 Se cade ca un om să-L jefuiască pe Dumnezeu? Și totuși voi Mă jefuiți. Dar voi întrebați: «Cum Te-am jefuit?» Cu privire la zeciuială și la contribuții!
9 Sunteți crunt blestemați, căci Eu sunt Cel pe Care îl jefuiți voi, tot neamul!