17 pentru Abia – Zicri; pentru Miniamin și Moadia – Piltai;
18 pentru Bilga – Șamua; pentru Șemaia – Iehonatan;
19 pentru Ioiarib – Matnai; pentru Iedaia – Uzi;
20 pentru Salai – Kalai; pentru Amok – Eber;
21 pentru Hilchia – Hașabia; pentru Iedaia – Netanel.
22 Căpeteniile familiilor leviților și ale preoților de pe vremea lui Eliașib, a lui Ioiada, a lui Iohanan și a lui Iadua, au fost înscrise în timpul domniei lui Darius persanul.
23 Căpeteniile familiilor urmașilor lui Levi au fost înscrise în „Cartea cronicilor“ până pe vremea lui Iohanan, fiul lui Eliașib.