27 La consacrarea zidurilor Ierusalimului, leviții au fost chemați din toate locurile unde se aflau, ca să vină la Ierusalim și să celebreze consacrarea cu bucurie, cu mulțumire și cu cântece de chimval, de harfă și de liră.
28 S-au adunat cântăreții din zonele dimprejurul Ierusalimului, cei din satele netofatiților,
29 cei din Bet-Ghilgal și cei din ținutul Ghevei și Azmavetului, căci cântăreții își construiseră așezări împrejurul Ierusalimului.
30 Preoții și leviții s-au curățit, după care au curățit poporul, porțile și zidul Ierusalimului.
31 I-am pus pe conducătorii lui Iuda să se suie pe zid și am organizat două coruri mari. Cel dintâi alai a pornit în partea dreaptă, luând-o pe zid către Poarta Gunoiului.
32 În urma leviților mergeau Hoșaia cu jumătate dintre conducătorii lui Iuda,
33 Azaria, Ezra, Meșulam,