28 S-au adunat cântăreții din zonele dimprejurul Ierusalimului, cei din satele netofatiților,
29 cei din Bet-Ghilgal și cei din ținutul Ghevei și Azmavetului, căci cântăreții își construiseră așezări împrejurul Ierusalimului.
30 Preoții și leviții s-au curățit, după care au curățit poporul, porțile și zidul Ierusalimului.
31 I-am pus pe conducătorii lui Iuda să se suie pe zid și am organizat două coruri mari. Cel dintâi alai a pornit în partea dreaptă, luând-o pe zid către Poarta Gunoiului.
32 În urma leviților mergeau Hoșaia cu jumătate dintre conducătorii lui Iuda,
33 Azaria, Ezra, Meșulam,
34 Iuda, Beniamin, Șemaia și Ieremia.