30 Preoții și leviții s-au curățit, după care au curățit poporul, porțile și zidul Ierusalimului.
31 I-am pus pe conducătorii lui Iuda să se suie pe zid și am organizat două coruri mari. Cel dintâi alai a pornit în partea dreaptă, luând-o pe zid către Poarta Gunoiului.
32 În urma leviților mergeau Hoșaia cu jumătate dintre conducătorii lui Iuda,
33 Azaria, Ezra, Meșulam,
34 Iuda, Beniamin, Șemaia și Ieremia.
35 Mai erau unii dintre preoți cu trâmbițele lor, precum și Zaharia, fiul lui Ionatan, fiul lui Șemaia, fiul lui Matania, fiul lui Micaia, fiul lui Zacur, fiul lui Asaf,
36 însoțit de Șemaia, de Azarel, de Milalai, de Ghilalai, de Maai, de Netanel, de Iuda și de Hanani, – rudele lui –, care aveau instrumentele muzicale rânduite de David, omul lui Dumnezeu. Cărturarul Ezra era în fruntea acestora.