38 Al doilea cor a pornit în partea stângă, iar eu împreună cu cealaltă jumătate din popor am mers după leviți pe zid. Am continuat pe deasupra Turnului Cuptoarelor, până la Zidul cel Lat,
39 apoi pe deasupra Porții lui Efraim, pe deasupra Porții Vechi, pe deasupra Porții Peștilor, a Turnului lui Hananel, a Turnului celor O Sută, pe deasupra Porții Oilor și ne-am oprit la Poarta Temniței.
40 Cele două coruri s-au oprit la Templul lui Dumnezeu și odată cu acestea și eu, însoțit de jumătate dintre dregători.
41 Preoții Eliachim, Maaseia, Miniamin, Micaia, Elioenai, Zaharia și Hanania erau cu trâmbițele.
42 Cântăreții Maaseia, Șemaia, Elazar, Uzi, Iehohanan, Malchia, Elam și Ezer și-au făcut auzite vocile sub conducerea lui Iezrahia.
43 În ziua aceea s-au adus foarte multe jertfe și s-au bucurat cu toții, căci Dumnezeu le dăduse o mare bucurie. Chiar și femeile, și copiii se bucurau împreună cu ei, iar vuietul veseliei din Ierusalim putea fi auzit de departe.
44 În ziua aceea, au fost numiți niște bărbați responsabili cu odăile care erau folosite drept cămări pentru darurile de bunăvoie, pentru primele roade și pentru zeciuieli, ca să adune în ele, de pe ogoarele cetăților, părțile stabilite de Lege pentru preoți și pentru leviți, căci bucuria celor din Iuda se datora faptului că preoții și leviții erau la locul lor,