15 Tot în zilele acelea am văzut pe unii din Iuda călcând în teasc în ziua de Sabat și pe alții aducând snopi sau încărcând pe măgari burdufuri de vin, struguri, smochine și tot felul de poveri, pentru a le aduce la Ierusalim în ziua de Sabat și i-am mustrat chiar în ziua în care își vindeau mărfurile.
16 Mai erau și niște tirieni care locuiau acolo și care aduseseră pește și tot felul de mărfuri. Ei le vindeau la Ierusalim celor din Iuda, tot în ziua de Sabat.
17 I-am mustrat pe nobilii lui Iuda, zicându-le: „Ce înseamnă această faptă rea pe care o faceți, pângărind ziua de Sabat?
18 Oare nu așa au făcut și strămoșii voștri, de a adus Dumnezeul nostru asupra noastră și asupra cetății acesteia tot acest necaz? Pângărind Sabatul nu faceți decât să aduceți mai multă mânie împotriva lui Israel!“
19 Apoi am poruncit ca, atunci când umbra cade asupra porților Ierusalimului, înainte de a începe Sabatul, să se închidă porțile. Am mai dat poruncă să nu se deschidă până după Sabat. Am pus la porți pe unii dintre slujitorii mei, ca să nu permită intrarea poverilor în cetate în timpul zilei de Sabat.
20 Negustorii și vânzătorii de tot felul de mărfuri au înnoptat însă în afara Ierusalimului o dată, chiar de două ori.
21 I-am mustrat zicându-le: „De ce ați înnoptat lângă zid? Dacă mai faceți așa, voi pune mâna pe voi!“ Și de atunci nu au mai venit în ziua de Sabat.