4 Înainte de aceasta, preotul Eliașib, care era responsabil cu cămările din Templul lui Dumnezeu și rudă cu Tobia,
5 îi pregătise acestuia o încăpere mare, chiar acolo unde se obișnuia mai demult să se pună darurile de bunăvoie, tămâia, vasele, zeciuiala din grâne, din must și din ulei care era rânduită leviților, cântăreților și portarilor, precum și contribuția pentru preoți.
6 Eu nu eram la Ierusalim când se întâmplau toate acestea, căci mă întorsesem la împărat în al treizeci și doilea an de domnie al lui Artaxerxes, împăratul Babilonului. După o vreme i-am cerut împăratului învoire
7 și m-am întors la Ierusalim. Am descoperit atunci răul pe care-l făcuse Eliașib, pregătindu-i lui Tobia o încăpere în curțile Templului lui Dumnezeu.
8 M-am supărat foarte tare și am aruncat afară din încăpere toate lucrurile lui Tobia.
9 Am dat porunci să se curețe încăperile și am pus iarăși acolo vasele de slujbă ale Templului lui Dumnezeu, darurile de bunăvoie și tămâia.
10 Am mai aflat că nu s-au mai dat părțile rânduite pentru leviți, astfel încât leviții și cântăreții care se ocupau de slujbă s-au întors fiecare la moșia lui.