12 Apoi m-am trezit noaptea și am luat cu mine câțiva oameni, fără să spun nimănui ce mi-a pus Dumnezeu pe inimă să fac la Ierusalim. Nu am luat cu mine nici un alt animal, în afară de cel pe care mergeam călare.
13 Am ieșit noaptea pe Poarta Văii și m-am îndreptat înspre Izvorul Balaurului și înspre Poarta Gunoiului, uitându-mă cu atenție la zidurile Ierusalimului, care fuseseră dărâmate, și la porțile lui care fuseseră mistuite de foc.
14 Când am vrut să trec prin Poarta Izvorului înspre Iazul Regelui, nu a fost destul loc pentru animalul pe care călăream.
15 Am urcat apoi, trecând prin vale – era tot noapte – și m-am uitat cu atenție la zid, după care am reintrat prin Poarta Văii și m-am întors.
16 Dregătorii nu știau nici unde am mers, nici ce am făcut. Până atunci nu le spusesem nimic nici iudeilor, nici preoților, nici nobililor, nici leviților, nici dregătorilor și nici celorlalți slujbași.
17 Atunci le-am zis: – Vedeți starea nenorocită în care ne aflăm! Ierusalimul este în ruine, iar porțile lui sunt mistuite de foc. Haideți să reconstruim zidul Ierusalimului, ca să nu mai fim de rușine!
18 Și le-am povestit cât de bună a fost mâna Dumnezeului meu față de mine și cuvintele pe care mi le-a spus împăratul. – Haidem să zidim! au zis ei, încurajându-se pentru această lucrare bună.