2 Împăratul mi-a zis: – De ce ai fața așa tristă? Văd că nu ești bolnav, deci nu poate fi decât o întristare a inimii! Atunci mi s-a făcut foarte frică
3 și i-am răspuns împăratului: – Să trăiască împăratul pe vecie! Cum să nu am fața tristă când cetatea unde se află mormintele strămoșilor mei este în ruine, iar porțile ei au fost mistuite de foc?
4 – Ce-mi ceri? m-a întrebat împăratul. M-am rugat Dumnezeului cerurilor,
5 după care i-am zis împăratului: – Dacă împăratul găsește de cuviință și dacă slujitorul tău are trecere înaintea ta, dă-mi drumul să merg în Iuda, la cetatea unde sunt mormintele strămoșilor mei, ca să o rezidesc.
6 – Cât va dura călătoria ta și când te vei întoarce? m-a întrebat împăratul, având-o pe împărăteasă alături. Am hotărât o dată, iar împăratul a fost binevoitor și mi-a dat voie să plec. I-am mai zis împăratului:
7 – Dacă împăratul găsește de cuviință, să mi se dea scrisori către guvernatorii provinciei de peste râu, ca să-mi dea voie să trec când voi ajunge în Iuda
8 și o scrisoare către Asaf, păzitorul pădurii împăratului, ca să-mi dea lemne să fac grinzi pentru porțile citadelei din preajma Templului, pentru zidul cetății și pentru casa în care voi locui. Împăratul mi-a dat tot ce am cerut, fiindcă mâna cea bună a Dumnezeului meu era peste mine.