17 După el, leviții, conduși de Rehum, fiul lui Bani, au restaurat următoarea parte a zidului; a urmat apoi, pentru ținutul său, Hașabia, conducător peste jumătate din ținutul Cheilei,
18 iar după aceea rudele lor împreună cu Binui, fiul lui Henadad, conducător peste cealaltă jumătate din ținutul Cheilei.
19 Ezer, fiul lui Iosua, conducătorul Mițpei, a restaurat o altă parte a zidului, cea din fața drumului care duce la depozitul de arme, la contrafortul din unghiul zidului.
20 A urmat Baruc, fiul lui Zabai, care a restaurat cu multă râvnă o altă parte a zidului, adică de la unghi până la poarta casei marelui preot Eliașib.
21 A urmat Meremot, fiul lui Uria, fiul lui Hakoț, care a restaurat o altă parte a zidului, adică de la poarta casei lui Eliașib până la capătul casei lui Eliașib.
22 După el, preoții din împrejurimile Ierusalimului au restaurat următoarea parte.
23 Apoi următoarea parte a fost restaurată de Beniamin și Hașub, chiar în dreptul caselor lor, iar Azaria, fiul lui Maaseia, fiul lui Anania, a restaurat zidul de lângă casa sa.