1 Tot poporul s-a strâns ca un singur om în piațeta din fața Porții Apelor. Ei i-au spus cărturarului Ezra să aducă Cartea Legii lui Moise, pe care Domnul o poruncise lui Israel.
2 Preotul Ezra a adus Legea înaintea adunării alcătuite din bărbați, femei și din toți cei care erau în stare să o înțeleagă. Era ziua întâi a lunii a șaptea.
3 Ezra a citit din Lege în piațeta dinaintea Porții Apelor, de la răsăritul soarelui până la amiază, în prezența tuturor bărbaților, femeilor și a celor ce puteau să o înțeleagă. Tot poporul asculta cu atenție la citirea Cărții Legii.
4 Cărturarul Ezra stătea pe o estradă din lemn construită cu acest prilej. Lângă el, la dreapta lui, stăteau Matitia, Șema, Anaia, Uria, Hilchia și Maaseia, iar la stânga lui – Pedaia, Mișael, Malchia, Hașum, Hașbadana, Zaharia și Meșulam.
5 Ezra a deschis Cartea în văzul întregului popor, căci era așezat mai sus decât poporul. Când a deschis Cartea, tot poporul s-a ridicat în picioare.
6 Ezra L-a binecuvântat pe Domnul , Dumnezeul cel Mare, și întreg poporul, ridicând mâinile, a răspuns: „Amin! Amin!“ Apoi s-au plecat și s-au închinat Domnului cu fața la pământ.