Neemia 9:27-33 NTR

27 Atunci i-ai dat pe mâna dușmanilor lor, care i-au asuprit. Totuși, în vremea necazului lor, ei au strigat către Tine, iar Tu i-ai auzit din ceruri. În marea Ta îndurare le-ai dat izbăvitori care i-au eliberat din mâna dușmanilor lor.

28 Când au avut odihnă însă, ei au săvârșit iarăși ce este rău înaintea Ta. Atunci iar i-ai lăsat pe mâna vrăjmașilor lor care i-au stăpânit. Dar ei s-au întors și au strigat din nou către Tine, iar Tu i-ai auzit din ceruri și, în îndurarea Ta, i-ai izbăvit în numeroase rânduri.

29 I-ai avertizat să se întoarcă la Legea Ta, dar ei s-au îngâmfat, nu au ascultat de poruncile Tale și au păcătuit împotriva hotărârilor Tale, deși omul care le împlinește va trăi prin ele. Și-au întors spatele cu încăpățânare, au fost îndărătnici și nu au ascultat.

30 I-ai îngăduit așa mulți ani, i-ai avertizat prin Duhul Tău, prin profeții Tăi, dar ei tot nu au luat aminte, astfel că i-ai dat pe mâna popoarelor străine.

31 Cu toate acestea, în marea Ta îndurare, nu i-ai nimicit, nici nu i-ai părăsit, căci Tu ești un Dumnezeu milos și îndurător!

32 Acum, Dumnezeul nostru, Dumnezeule cel Mare, Puternic și Înfricoșător, Cel Care-Ți păstrezi legământul și îndurarea, nu privi ca puțin lucru toată suferința pe care am îndurat-o atât noi, cât și regii noștri, conducătorii noștri, preoții noștri, profeții noștri și strămoșii noștri, deci tot poporul Tău, de pe vremea împăraților Asiriei și până acum!

33 Cu privire la tot ce a venit peste noi, Tu ai fost drept, căci Tu ai lucrat cu credincioșie, dar noi am făcut ceea ce este rău!