2 până nu se împlinește hotărârea, până nu trece timpul ca pleava, până nu vine peste tine mânia aprigă a DOMNULUI și până nu te ajunge ziua mâniei DOMNULUI!
3 Căutați pe DOMNUL , toți cei smeriți din țară, voi, care împliniți poruncile Lui! Căutați dreptatea, căutați smerenia! Poate că așa veți fi cruțațiîn ziua mâniei DOMNULUI!
4 Gaza va fi părăsită, iar Așchelonul va fi lăsat în ruină. Cei din Așdod vor fi izgoniți ziua-n amiaza mare, iar Ekronul va fi dezrădăcinat.
5 Vai de cei ce locuiesc pe malul mării, vai de neamul cheretiților! Canaanule, țară a filistenilor, Cuvântul DOMNULUI este împotriva ta!“ „Te voi distruge și vei rămâne fără locuitori!“
6 „Malul mării va ajunge pășuni, izlazuri pentru păstori și țarcuri pentru oi.
7 Malul acesta va fi pentru rămășița casei lui Iuda! Acolo vor găsi ei pășune. Seara se vor odihni în casele Așchelonului, căci DOMNUL , Dumnezeul lor, le va purta de grijă și le va aduce înapoi captivii.“
8 „Am auzit batjocurile Moabului și insultele amoniților care Mi-au defăimat poporul și s-au semețit împotriva hotarelor lui!