9 De aceea, viu sunt Eu, zice DOMNUL Oștirilor, Dumnezeul lui Israel, că Moab va fi ca Sodoma, iar amoniții ca Gomora, un loc plin cu buruieni și cu gropi de sare, un pustiu pe vecie! Rămășița poporului Meu îi va prăda și supraviețuitorii neamului Meu îi vor stăpâni.“
10 „Aceasta le va fi plata pentru mândria lor, căci au fost batjocoritori și s-au semețit împotriva poporului DOMNULUI Oștirilor.
11 DOMNUL Se va arăta înfricoșător față de ei, căci El îi va nimici pe toți zeii pământului! Înaintea Lui se vor închina, fiecare în locul ei, toate neamurile ostroavelor.“
12 „Chiar și voi, cușiților, veți fi străpunși de sabia Mea!“
13 „ DOMNUL Își va întinde mâna împotriva celor din nord și va nimici Asiria. El va preface Ninive într-o ruină, într-un loc uscat, ca un deșert!
14 Turmele se vor odihni în mijlocul ei, precum și tot felul de animale sălbatice; ciușul și bufnița vor înnopta între capitelurile stâlpilor ei, iar țipătul lor se va auzi prin ferestre. Molozul va fi în pragul porților ei, căci lucrările din cedru vor fi despuiate.
15 Iată dar cetatea cea veselă, care trăia fără grijă și care își zicea în inima ei: «Doar eu și nimeni altcineva!» Ce ruină s-a ales de ea! A ajuns un culcuș pentru fiarele sălbatice! Toți cei ce trec pe lângă ea fluieră și o arată cu mâna.