5 DOMNUL este cel drept în mijlocul ei și El nu săvârșește nici o nedreptate. În fiecare dimineață Își împarte judecata, în fiecare zori de zi, fără greșeală, însă cel nedrept nu știe de rușine.“
6 „Am nimicit neamuri! Turnurile le sunt în ruină! Le-am pustiit drumurile! Acum nimeni nu mai umblă pe ele. Cetățile le sunt distruse și au rămas fără oameni, fără locuitori.
7 Am zis: «Cu siguranță te vei teme de Mine, vei primi disciplinarea!» Astfel, locuința nu i-ar fi fost nimicită și n-ar fi venit peste ea toate pedepsele Mele! Dar ei au fost tot mai dornici să se strice prin toate faptele lor.
8 De aceea, așteptați-Mă numai, zice DOMNUL , până în ziua în care Mă voi scula să mărturisesc, căci am hotărât să adun neamurile, să strâng regatele ca să-Mi revărs asupra lor indignarea, toată aprinderea mâniei Mele! Tot pământul va fi mistuit de focul geloziei Mele!
9 Atunci le voi da popoarelor buze curate, pentru ca toți să cheme Numele DOMNULUI și să-I slujească umăr la umăr.
10 De dincolo de râurile din Cuș, închinătorii Mei, fiica celor risipiți ai Mei, Îmi vor aduce daruri de mâncare.
11 În ziua aceea nu vei mai fi făcută de rușine de toate faptele prin care ai păcătuit împotriva Mea, căci atunci îi voi scoate din mijlocul tău pe cei trufași, iar tu nu te vei mai îngâmfa vreodată pe muntele Meu cel sfânt!