12 Fiindcă avem, dar, o astfel de nădejde, noi lucrăm cu multă îndrăzneală
13 și nu facem ca Moise, care își punea o maramă peste față, pentru ca fiii lui Israel să nu-și pironească ochii asupra sfârșitului a ceea ce era trecător.
14 Dar ei au rămas greoi la minte: căci până în ziua de astăzi, la citirea Vechiului Testament, această maramă rămâne neridicată, fiindcă marama este dată la o parte în Hristos.
15 Da, până astăzi, când se citește Moise, rămâne o maramă peste inimile lor.
16 Dar, ori de câte ori vreunul se întoarce la Domnul, marama este luată.
17 Căci Domnul este Duhul; și unde este Duhul Domnului, acolo este slobozenia.
18 Noi toți privim cu fața descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, și suntem schimbați în același chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.