3 Voi sunteți arătați ca fiind epistola lui Hristos, scrisă de noi, ca slujitori ai Lui, nu cu cerneală, ci cu Duhul Dumnezeului celui Viu; nu pe niște table din piatră, ci pe niște table care sunt inimi de carne.
4 Avem încrederea aceasta tare în Dumnezeu, prin Hristos.
5 Nu că noi, prin noi înșine, suntem în stare să gândim ceva ca venind de la noi. Destoinicia noastră, dimpotrivă, vine de la Dumnezeu,
6 care ne-a și făcut în stare să fim slujitori ai unui legământ nou, nu al slovei, ci al Duhului; căci slova omoară, dar Duhul dă viața.
7 Acum, dacă slujba aducătoare de moarte, scrisă și săpată în pietre, era cu atâta slavă, încât fiii lui Israel nu puteau să-și pironească ochii asupra feței lui Moise, din pricina strălucirii feței lui, măcar că strălucirea aceasta era trecătoare,
8 cum n-ar fi cu slavă mai degrabă slujba Duhului?
9 Dacă slujba aducătoare de osândă a fost slăvită, cu cât mai mult o întrece în slavă slujba aducătoare de neprihănire?